Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) a avertizat vineri seară că riscul ca noua tulpină a coronavirusului, denumită Omicron, să se răspândească în Europa este „de la ridicat la foarte ridicat”.
Totodată, instituția a formulat și o serie de recomandări pentru statele membre ale Uniunii Europene, informează Digi24.
Astfel, agenția de sănătate a Uniunii estimează că „nivelul general de risc pentru UE şi SEE (Spaţiul Economic European, n. red.) asociat cu varianta Omicron a SARS-CoV-2 este de la ridicat până la foarte ridicat”.
În afară de Africa de Sud, varianta Omicron a fost depistată până în prezent în Botswana, Israel, Hong Kong și Belgia, existând deja suspiciuni și în alte țări, cum ar fi Germania sau Țările de Jos.
Potrivit agenției, varianta Omicron este „cea mai divergentă variantă” raportat la cea inițială detectată până acum, iar acest lucru produce îngrijorări că ar putea să se transmită chiar mai ușor decât varianta Delta.
De asemenea, există temeri potrivit cărora eficiența vaccinurilor ar putea fi mai scăzută în cazul acestei noi tulpini, iar persoanele care au făcut deja COVID s-ar putea infecta din nou.
„Evaluăm probabilitatea ca Omicron să ajungă în UE/SEE și să se răspândească în comunitate ca fiind mare. În condițiile în care și varianta Delta are o recrudescență în spațiul comunitar, impactul și posibila răspândire ulterioară a Omicron ar putea fi FOARTE MARE. În concluzie, nivelul general de risc pentru UE/SEE asociat cu varianta Omicron a SARS-CoV-2 este evaluat ca fiind de la RIDICAT la FOARTE RIDICAT. Este importantă o abordare precaută și se recomandă cu tărie punerea în aplicare în timp util și consolidarea urgentă a măsurilor non-farmaceutice de prevenție în UE/SEE”, arată ECDC.
Totodată, ECDC mai recomandă ca statele membre să pună accent pe monitorizarea genomică și recomandă în acest stadiu evitarea călătoriilor spre și dinspre regiunile afectate cunoscute, intensificarea acțiunilor de testare și urmărirea contacților.
De asemenea, statele europene sunt îndemnate să acorde prioritate vaccinării persoanelor vizate inițial de programele de imunizare și să ia în considerare o doză de rapel la cel puțin șase luni de la finalizarea schemei de vaccinare pentru persoanele de peste 40 de ani, vizându-le mai întâi pe cele vulnerabile.
Ministrul Sănătății din Africa de Sud a anunțat joi descoperirea unei noi variante de coronavirus care pare să se răspândească rapid în anumite părți ale țării.
„Inițial, păreau niște focare izolate, dar de ieri, oamenii de știință au spus că pare să fie vorba despre o nouă tulpină”, a spus ministrul Sănătății, Joe Phaahla.
Acesta a subliniat că nu este clar în acest moment unde a apărut pentru prima dată această nouă tulpină.
Tulpina a fost detectată până acum în Africa de Sud, Botswana, dar și la o persoană care a călătorit din Africa de Sud către Hong Kong.
Varianta B.1.1.529 prezintă un număr „extrem de ridicat” de mutaţii, potrivit oamenilor de ştiinţă sud-africani, care au detectat anterior varianta Beta. Beta este una dintre cele patru variante etichetate drept „preocupante” de OMS, întrucât există dovezi că ar fi mai contagioasă, iar vaccinurile au o eficienţă mai scăzută împotriva acesteia.
Date iniţiale de la laboratoarele de diagnostic sugerează că noua variantă s-a răspândit rapid în cea mai populată provincie sud-africană, Gauteng, şi ar putea fi deja prezentă în celelalte opt provincii ale ţării, au mai spus oamenii de ştiinţă.
Noua tulpină a fost confirmată în cursul zilei de vineri în Israel, dar și în Belgia și Hong Kong.